În continuarea străzii Eminescu (Strada Vlăhuţă)

05.04.2011 | Străzi

Cunoaşte-ţi desigur cine este Alexandru Vlăhuţă,– scriitor român născut în 1858 într-o familie de ţărani, fondatorul revistei "Viaţa" şi redactor la "Semanatorul" – două ediţii, care au avut o influenţă semnificativă în literatura română de la sfîrşitul sec.XIX. Probabil vă amintiţi că pe lîngă poezii el ne-a lăsat drept moştenire vestita creaţie "România Pitorească" – "geografia artistică", alcătuită în rezultatul călătoriei etnografice prin toată ţara la înputernicirea ministerului educaţiei populare– o proză inedită şi irepetabilă. Unde se află în Chişinău str.Vlăhuţă, nu fiecare cunoaşte. Celor mai în vîrstă le spunem că această stradă a purtat numele poetului din 1924 pînă în 1944, iar în sec. XIX din1944 pînă în 1991s-a numit Teobaşev … Chiar şi cei care cunosc bine denumirile vechi nu pot spune cu siguranţă unde se află această stradă? Nu e de mirare, căci fiind amplasată în centrul capitalei, aceasta se ascunde în labirintul celei mai vechi părţi a oraşului nostru. E greu de spus cu ce stradă este paralelă, practic e imposibil. Aceasta este una din străzile Chişinăului, care a păstrat topografia medievală. Se înconvoaie de două ori asemenea unei potcoave, care a fost uşor îndreptată de un uriaş. Bine. Vă şoptim, cum să o găsiţi. De fapt este foarte simplu. Coborîţi în jos pe strada Eminescu (apropo, creaţia timpurie a lui А. Vlăhuţă a fost inspirată din poezia lui Mihai Eminescu, apoi cu anii şi-a găsit calea individuală în literatură), pînă la strada Alexanduru cel Bun. Apropiindu-vă de clădirea Centrului "Registru", ve-ţi vedea o bifurcaţie, o intersecţie medievală, ce nu respectă unghiurile drepte. Apoi iată, cine la dreapta va merge, exact la str. Vlăhuţă va ajunge, păşind din oraşul modern în sînul celui vechi. Îngustă, fără trotuare, stradela încă mai păstrează fragmente ele zidurilor asiatice din piatră – trăsătură caracteristică Chişinăului vechi. În ce priveşte casele vechi, apoi printre cele care s-au păstrat, chiar şi unele care nu sunt dintre cele mai vechi– sunt două case în lista celor ocrotite ca monumente arhitecturale de importanţă locală. Acestea sunt amplasate alături, pe partea cea mai dreaptă şi mai lată a străzii. Clădirea cu numărul 3 a fost construită în anii 80 ai sec. XIX ca casă de rugăciuni, iar acum acolo se află Direcţia Municipală de Proceţie a Drepturilor Copilului. Aceasta înrămează colţul, faţada de bază – cu unghiuri drepte, cu zeci de geamuri legate cu o construcţie adiacentă sub un fronton aparte, dă spre str. О. Goga. Clădirea este cu un singur etaj, iar soclul îi oferă înălţime. În interior încă trebuie să mai fie păstrate podurile sculptate, în partea din faţă a casei, care dă în curte, o galerie cu columne dorice.

Strada VlăhuţăStrada Vlăhuţă

Casa cu numărul 5, ca şi vecina sa, sunt introduce la iniţiativa Academiei de Ştiinţe în registrul monumentelor istorice. Este o construcţie individuală, ridicată în anul 1887, data e instripţionată pe pereţii casei. Iar pe medalionul ieşit în relief, ce înfrumuseţează sabordul de deasupra uşii, – două litere latine – probabil iniţialele primului proprietar. Şi această casă este ridicată puţin de un soclu. Are o planificare de colţ, este zonat după modelul tipic de locuinţă a chişinăuienilor instăriţi din acele timpuri: spre stradă dau geamurile camerelor de paradă, care merg în anfiladă, iar dormitoarele dau în curte. Compoziţia faţadei este tipică şi asimetrică, intrarea căreia este masivă, cu frontoane şi columne pe centru, geamurile cu galerii pe console, decorate cu elemente de zuluf. Atrageţi atenţia şi asupra frizei înguste pe întreg perimetrul faţadei. O valoare artistică o reprezenta şi uşa de lemn, însă acum aceasta este înlocuită de una nouă. Porţile monumentale cu columne din piatră, înfrumuseţate cu sculpturi de gips, se asociază armonios cu imaginea casei. Iar însăşi casa se încadrează bine cu casa vecină, alcătuind un mic ansamblu arhitectural, bine pus la punct.

Deşi noile construcţii tot mai activ le strîmtorează pe cele vechi, strada Vlăhuţă parcă respiră duhul patriarhal. "Cauza" acestuia sunt şi cotiturile neaşteptate, şi liniştea acestei străzi stranii din centrul Chişinăului – pe strada Vlăhuţă ajunge doar transportul celor ce locuiesc aici, ceilalţi ocolesc această stradă, de regulă, dar şi zidurile noi sunt ca pe timpuri înalte şi înfundate…

Material pregătit de Cudreavţeva Elena


Toate articolele rubricii


COMENTARII
 
COMENTEAZĂ
Nume: *
Comentariu: *
e-mail:
Website:
Introduceţi codul: *
capcha

Câmpurile marcate cu semnul * sunt obligatorii de a fi completate


Diamond
Orange

TOP 5 RUBRICI

TOP 5 LOCALURI

Nou pe Site

Contacte | Parteneri | © 2014 Varo-Inform S.R.L.
beta